12/06/1950 - 22-23/11/2009

E dimineata.
Telefonul urla sa ma dau jos din pat…
Cu ochii impaienjeniti ma intind si il opresc.
Cu greu fac eforturi sa ma uit pe el sa vad cat e ceasul.
Citesc si nu ma pot abtine, zic ca e o gluma proasta… mai citesc din nou.
Simt cum lacrimile imi curg fara sa le mai pot opri.
Ma asez pe canapea iar telefonul zace aruncat langa mine. Imi pun mainile in cap si simt ca nu ma mai pot controla.
Cu usa larg deschisa la balcon simt cum vantul rece invadeaza camera. Vreau sa ma duc in coltul meu in care nu ma vede nimeni.
Ma trezesc la 4 fara… si sunt cu totul rece.
Stiu ce vrei sa fac si asta fac.

MIERCURI
Ma urc in avion si nici nu-mi dau seama ca am ajuns decat dupa zguduitul de pe pista de aterizare.
Ajung acasa, pun mana pe ce prind mai repede si cobor in masina.
I`m coming home…last home run…


JOI
E 3 dimineata si ii dau blana pe strazi intr-o goana nebuna sa ajung mai repede acasa.
Simt ca drumul e mult prea lung si-mi ia prea mult. Ajung acasa o iau pe mama in brate si ni se preling lacrimile pe obraz, ne e prea greu sa vorbim dar ne intelegem din priviri.
Stiu ca trebuie sa fiu acolo pentru ea pentru tatal meu macar acum in ultimele clipe.
E dimineata... ma trezesc buimac.
Stiu ce trebuie facut, sunt multe si suntem doar noi.
Nu prea se poate vorbi cu mine. Tot ce fac, fac mecanic incerc sa las ce simt in urma pentru ca simt ca ma compleseste si ca daca pic nu ma mai pot ridica.
Urmeaza ore, zile in care nu stiu de mine, fac tot ce pot.
Iti aranjez cravata si sacoul pe tine, iti netezesc camasa si te iau de mana. Esti rece de data asta.
Te iau de mana…inca esti moale; ma uit la tine si iti aranjez parul cu meticulozitatea de care ai dar mereu dovada iar nodul de cravata….ca intotdeauna – dublu.
Ma opresc la un moment dat si te privesc. Incepem o ultima conversatie care incepe cu “Iarta-ma ca n-am fost acolo…” , iar tu ca intotdeauna stai si ma asculti. Vreau sa iti aud vocea, sfaturile tale, calmul cu care m-ai invatat de cand ma stiu. Acum prietenul care-mi este si tata il aud in mintea mea.
O lacrima imi cade si se sparge in altele mai mici si iti umple mana care iti este inca moale.
Imi vei lipsi atat de mult… discutile noastre interminabile, cafelele si 3in1 la tigara…noptile pierdute in discutii de politica, de sfaturi, de contradictii…de dorinte…Apropos… Base este Presedinte.
Imi e dor de noptile cand ne apucau zorile fiecare explicand ce il doare si sfatuindu-ne.
Imi e dor de zilele in care ne dadeam impreuna cu masina..
Trebuie sa plec….. trebuie sa ma intorc sa ajut cum pot. Imi sterg fata si ies. Simt din nou aerul rece… de aici vezi si casa…
Ai lasat multe lucruri neterminate in urma… trebuia sa iti vezi fiica care vroia sa te bucure ca vei fi bunic…

VINERI
ULTIMII TROCARI
E 7 dimineata si ne-am adunat sa avem grija de ultimele lucruri.
Involuntar ma asez pe locul meu de unde purtam discutii interminabile.
Trag incet dintr-o tigara si sorb dintr-o cafea menita sa imi alimenteze bateriile.
Afara rasufland ies aburi – e rece ca niciodata si e umed… e vreme de stat in casa.
Aud interfonul si deschid… doar e ultima lui zi aici, ziua portilor deschise.
Astept sa vad cine vine.
Pe usa intra silueta unui om in varsta.
Are nasul si urechile rosii ca sangele, mainile batatorite de munca, imbracat in asa fel incat sa nu-I intre frigul in oase.
Se uita la noi si intreaba – nu-I asa ca aici sta…xxxxxx? I se raspunde incet ca da.
Observ incet cum ii tremura mainile cand vede o lumanare aprinsa.
Incearca sa articuleze niste cuvinte….”E adevarat …ca ….ca …ca… nu se poate!”
La colturile ochilor de un albastru crud incep sa I se prelinga lacrimile zicand… am auzit dar nu credeam, nu se poate… EL?
Incercand sa se stapaneasca ne intreaba daca stim cine era el..cel care a intrat. Incordand barbia tremuranda ne spune: “ Eu.. eu sunt colegul lui de banca de la scoala….”.
Incepe sa depene amintiri din tineretea lor. Din spate se aude o alta voce… intre ei nu se mai recunosc caci nu s-au vazut de 20-30 de ani… “Tu esti….?”; vad cum privirile se intalnesc dar nu se recunosc… doar ochii si vocea le-a ramas la fel.
Incep povestile de tinerete… care curg agale. Incearca sa faca o statistica.
Din ultimii trocari… au mai ramas tare putini. Dupa atatia ani se reintalnesc si ei.
Baga adanc mainile in buzunar si se cotrobaie. La un moment dat gaseste ceva… scoate mana se uita la noi si spune” – Ma duc sa-I iau un buchet caci mai mult nu am! Va rog sa ma iertati… ma duc sa-l vad pentru ultima data”.
Se intoarce si aproape ca fuge.
Au mai ramas prea putini...

SAMBATA
Ma trezesc pe foc automat.
Mai sunt atatea de facut…….trebuie sa le rezolvam.
Tragem cat putem de tare.
Nu-mi dau seama cum se face déjà ora 12.
Fug sa fac o baie si sa imi iau costumul.
Acum pe ultimul drum, vreau sa-l reprezint cat pot eu de bine, sa fie mandru… macar atat.
E ora 1 si stiu ca nu mai este mult …
Totul se petrece prea repede.
Ma asigur de ultimele detalii.
Totul e in regula.
Se lumineaza afara si mai trece din frig.
E timpul sa imi iau la revedere de la Tine dar Te voi pastra mereu cu mine.

Iti multumesc ca mi-ai fost PRIETEN ADEVARAT, un bun ascultator si UN TATA.
Iti multumesc pentru ca ai fost cat ai putut tu de bun posibil si ca ti-ai iubit fiica.
Imi pare rau ca-mi pleci, dar te port mereu in mine, imi pare rau ca te-ai stins, dar flacara ta va arde mereu.
In ultimii ani ti-a fost greu cu suferintele tale si nu le meritai, erai incatusat de ele ca un osandit in puscarie.
Macar tu ai evadat dintr-o viata ca o puscarie in care sufereai din cauza bolii si ai evadat in cea de dincolo unde nu vei cunoaste durere si nici suferinta.

Inca o data iti multumesc ca ai fost tot ce ai putut fi mai bun, atat cat ai putut.
SA TE ODIHNESTI IN PACE TATA!



Stii... nu ai apucat sa ma inveti sa joc table.
Nu stiu de voi intelege vreodata jocul... sper macar sa inteleg viata.